Share

Suferința oamenilor — pedeapsă de la Dumnezeu?

Radu

În fiecare săptămână, Radu joacă tenis cu prietenul său. Câteodată, câștigă Radu, și câteodată câștigă prietenul său. Pentru că amândoi au același nivel, Radu câștigă în 50 la sută din cazuri. Radu vrea să câștige mai mult, și de asta își cumpără pantofi de tenis. Pantofii au o talpă specială care permite o tracțiune mai bună. Cu acești pantofi, Radu merge la gazonul de tenis. Dar pantofii nu-l ajută: Radu nu câștigă. În săptămânile viitoare, Radu câștigă în 50 la sută din cazuri. Deci, prietenul îi spune că pantofii nu-l ajută -- e totul ca înainte. Dar Radu explică: câteodată pantofii îl ajută, și câteodată nu-l ajută. De asta, pantofii au meritat banii. Oare are dreptate?

Nu are dreptate. Cu pantofii noi, Radu pierde la fel de mult ca fără ei. Pantofii și jocuriile sunt independente. Deci, pantofii nu merită banii (cf. Correctness, Better than chance).

Radu nu e de acord: chiar dacă pierde la fel de mult ca înainte, crede că pantofii îl ajută. Prietenul îi zice că e stupid să nu schimbi o opinie când opinia e greșită (cf. Wishful thinking).

Pedeapsa

Vorbim acum de pedepse. Când un om suferă, e o pedeapsă de la Dumnezeu pentru un păcat? Să presupunem că da. Deci, de ce avem spitale? Când un om suferă, e o pedeapsă de la Dumnezeu. Când e o pedeapsă, e drept și corect. Nu eliberăm niciodată criminalii de la închisoare. Nu-i eliberăm căci merită suferința lor. Deci, trebuie să lăsăm să moară persoanele bolnave! Merită suferința lor!

Dar nu le lăsăm să moară. De ce? Nu le lăsăm să moară căci suferă mulți oameni care nu au facut nimic rău. Nu fiecare suferință e o pedeapsă.

Bine. Dar fiecare păcat implică o pedeapsă? Să presupunem că da. Deci de ce avem poliție? Dacă un om ucide un altul, Dumnezeu îl va pedepsi. Nu e nevoie să facem ceva. De ce Dumnezeu ar avea nevoie de ajutorul nostru? Chiar dacă asasinul fuge, Dumnezeu îl va privi.

Dar avem poliție. De ce? Avem poliție caci nu fiecare păcat e pedepsit de Dumnezeu. Mao Tsedung, de exemplu, a fost responsabil pentru moartea a 30 de milioane de oameni (ceea reprezintă mai mult decât populația Româníei). Dar a condus liniștit China până la sfârșitul vieții sale. Dumnezeu nu l-a pedepsit. Deci, trebuie ca noi să pedepsim oameni ca Mao Tsedung (cf. Karma).

Deci, vedem că există suferință fără păcat și există păcat fără suferință. Deci, e ca cu pantofii de tenis: suferința și păcatul sunt independente.

Bineînțeles, oamenii nu vor să creadă. Vor să creadă că păcatul implică suferință, căci doresc justiție în lume (cf. Hope for justice). Vice versa, vor să creadă că suferința implică păcat, căci pentru ca să trăim în pace, trebuie ca suferința dinprejurul nostru să fie justificată (cf. Justification of suffering). Ce ar fi zis prietenul lui Radu?

Pedeapsa țăriilor

Franța pierde credința în Dumnezeu. Totodată, Franța nu merge bine. Oare e o pedeapsă de la Dumnezeu?

Haideți să luăm alte exemple de țări. Care sunt țăriile creștine cele mai religioase din lume? Sunt România, Congo, Burundi, și Zambia (Wikipedia / Importance of religion by country). Ce se întâmplă în aceste țări? România merge bine. Dar celelalte sunt cele mai sărace țări din lume. În general, țăriile mai religioase sunt în Africa și în America de Sud -- și adesea suferă de boli, de sărăcie, și de război (cf. Why are poor countries poor?). De ce Dumnezeu pedepsește țăriile mai religioase? Putem să spunem că sărăcia lor e din cauza oameniilor, și nu din cauza lui Dumenezeu. Deci zicem că suferința țării nu e o pedeapsă de la Dumnezeu.

Vice versa, să vedem țăriile cele mai puțin religioase. Acestea sunt Estonia, Suedia, Danemarca, Republica Cehă, Norvegia, Japonia, țăriile de Jos, Finlanda, și Franța. În comparație cu țăriile Africi, merg bine aceste țări? Bineînțeles că merg bine! Sunt țăriile cele mai bogate, cele mai puțin corupte, și cu speranța de viață cea mai ridicată. Aceste țări nu par pedepsite.

Putem să spunem că pedeapsa lui Dumnezeu va veni. Poate. Dar teza a fost că Dumnezeu pedepsește Franța în prezent -- și această teză e falsă. Dacă zicem că Franța e pedepsită, nesocotim că Franța merge foarte bine în comparație cu țăriile mai religioase.

De ce țăriile mai religioase sunt țăriile cele mai sărăce? Oare religiozitatea crează sărăcie? Poate că contrariul e adevărat: cu cât viața e mai nesigură (fie din cauze economice, de nesiguranță a locului de muncă, fie din cauza unui sistem de sănătate slab, fie din cauza criminalității sau din cauza războaielor), cu atât mai mult oamenii simt nevoia să se adreseze lui Dumnezeu (cf. The desire to influence nature). Deci dacă o țară e săracă, oamenii sunt religioși.

Biblia

Ce zice Biblia despre pedeapsa de la Dumnezeu? Găsim niște cazuri unde Dumnezeu a pedepsit oameni din cauza unui păcat:

Dar și învâțăm că nu fiecare suferința e o pedeapsă. Isaac, de exemplu, a fost un om bun, dar a devenit orb (Genesis 27:1). Proverbii 3:11-12 ne explică de ce: Domnul mustruiește pe cine vrea -- buni și răi. Este ca și în cazul pantofiilor de tenis și a jocurilor: sunt independente. În fapt, pentru unii, suferința e o plăcere (de exemplu pentru Sfânt Paul, Doi Corinteni 12:7-10).

Ce spune Cristos? Cristos a vindecat mulți oameni bolnavi. De ce Cristos vindecă bolnavii, când boala e dată de la tatăl său? Cristos ne explică rațiunea: O boală nu e din cauza unui păcat (Ion 9:2-3). În acel exemplu, Cristos ne zice că orbirea nu e o pedeapsă de la Dumnezeu. Mai intârziu, aflăm de ce: Cristos a murit pentru păcatele noastre. A sacrificat cel mai prețios: viața fiului Domnului. Cu acest sacrificiu mai mare, toate alte sacrificii au devenit zadárnice (Ebraici 10:18). De asta, boliile nu mai sunt pedepse.

Respectul

Există un alt argument contra tezei că suferința e o pedeapsă. Să presupunem că avem un prieten care are o boală gravă. Rămâne în spital, și nu poate să se ridice din pat. Are dureri, și trebuie să ia medicamente puternice. Boala durează o săptămână, apoi luni, și apoi un an. Mai rău, doctorul ne explică că boala nu se poate vindeca. Prietenul va muri.

Conform tezei anterioare, această boală poate fi o pedeapsă de la Dumnezeu. Dar ce păcat ar putea comite prietenul nostru pentru ca să merite o boală mortală? Câți oameni trebuie să ucidem pentru ca să merităm ani de durere, și o moarte prematură? Cine ar merge la patul prietenului și ar zice: “Stiu că suferi, dar cred că poate meriți suferința ta pentru că ai greșit”? Devine clar că deja sugestia că prietenul merită moartea e o obrăznicie. E o tentativă de a justifica ce nu poate fi justificat. Idea că suferința poate fi justificată -- chiar dacă în teorie -- e fără inimă, încrezută, și insultătoare (cf. Insult).

De asta, eu mă opun oricui care lansează această idee.